Intr-un orasel subcarpatic a nins cam de 20 cm. Un copil sosit de la Capitala, se bucura de prima zapada in gradina bunicilor. A primit cadou o sanie solida din plastic si isi face partie. In toata valea rasuna doar vocea lui. E bucuros, alearga, se tranteste in zapada. Este echipat cu pantaloni de fas si ghete geox. Sania a costat cam cat ghetele. 4 adulti il privesc si ii dau sfaturi: nu te mai arunca asa in zapada, te uzi! Ai grija sa nu se rastoarne sania!
In podul casei sta batrana saniuta a mamei copilului. Are cu aproximatie cam 26 de ani, are talpi din tije de fier si “pod de scandurele, sa tot stai pe ele”. A costat multa munca si cateva “cunostinte” dintr-o uzina locala. Daca am intreba-o cum era pe vremea ei si-ar aduce aminte cu siguranta de pantalonii din lana, lucrati cu andrele si de nelipsitele cizme de cauciuc. Doamna sanie n-a pus talpa in gradina niciodata. In schimb, a umblat pe toate strazile oraselului. A prins strazi fara asfalt, apoi strazi cu asfalt. A dus un copil, doi, a participat la curse de “bob”, a facut “trenul”, a mai intrat prin santuri si in cate un copac care avea nefericirea sa stea prea aproape de drum. Erau cel putin 10 copii in fiecare seara la sanius. Gerul era la fel de ger, zapada era la fel de multa. In maxim 2 zile drumul in panta din fata casei se facea sticlos si se transforma in partie. Nu dadea nimeni cu “antiderapant”, batranele Dacii si cateva Lada urcau si coborau fara prea multe dificultati. Se stia ca seara “sunt copiii la sanie” si se mergea incet, ba chiar se astepta in varful dealului sa se termine tura. Partieeee!!! De pe alte dealuri se aude ca in ecou … Partieeeee!!! Sunt alte grupuri de copii … Se vor intalni cu totii la colindat.
